Chivu explică de ce nu a ajuns la Real Madrid: „Am refuzat categoric. I-am închis telefonul în nas”

Chivu explică de ce nu a ajuns la Real Madrid: Am refuzat categoric. I-am închis telefonul în nas
Publicat: 03/02/2017, 13:43

Eu am renunțat la Real Madrid. Adică i-am închis telefonul în nas lui Mijatovic, nu am vrut să stau de vorbă cu el. Nu mi-a părut rău, pentru că nu mi-au plăcut modul de abordare și aroganța. Mai degrabă ești om și ne înțelegem, decât să fii arogant cu mine și să îmi fii superior. Dacă stăm de vorbă, înseamnă că suntem la același nivel. Eu am multe de învățat de la tine, poate ai și tu ceva de învățat de la mine, dar niciodată nu-mi place să mă tratezi de sus. I-am închis telefonul și nu am regretat niciodată. I-am spus nu Realului în vara în care m-am transferat de la Roma la Inter. Am avut o vară agitată, punctul de vedere îl spusesem Romei când am câștigat Cupa Italiei, știau care e dorința mea. Au ales să facă lucruri de capul lor, fără să mă întrebe, în încercarea de a câștiga mai mulți bani”, a declarat Cristian Chivu, în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

„Nu am regretat niciodată!”, afirmă fostul căpitan al naționalei României, care a precizat că principala cauză a fost aroganța arătată de fostul oficial al Realului, care i-a vorbit de sus.

În acea vară, Chivu s-a transferat pe 15 milioane de euro de la AS Roma la Internazionale Milano. Singurul regret este din 2010, după ce a câștigat Liga Campionilor cu nerrazzuri, când nu și-a forțat plecarea la „o echipă mare, poate cea mai mare”.

Fostul fundaș nu a dezvăluit despre ce echipă a fost atunci vorba, dar de-a lungul anilor au existat speculații că Real Madrid l-ar fi vrut din nou, după ce Mourinho a preluat banca tehnică a „galacticilor”. Atunci, mutarea a fost refuzată de șefii lui Inter, dar Chivu simte că și-ar fi putut forța plecarea pe Bernabeu, dacă ar fi insistat mai mult.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×